Ştiţi...îmi cer scuze...eu nu am fiţe de publicitate...

Saptamana trecuta am fost la un interviu pentru un post de project assistant la o agentie de publicitate mare de la noi. M-am chinuit toata dimineata sa ma fac draguta, prezentabila, sa ma imbrac "profesional" dar in asa fel incat sa para totul natural, sa nu se vada ca m-am straduit prea mult desi, evident, ma straduisem ceva, schimbasem cateva outfit-uri si in ultimul moment ma hotarasem ca forma sutienului nu merge cu bluza, asa ca m-am mai schimbat o data, pe ultima suta de metri. Pe drum imi repetam in minte: "Calma, sunt calma, trebuie sa fiu calma, detasata, sigura pe mine....ba nu, trebuie sa scap de la locul asta de munca, trebuie sa-mi gasesc altceva, explodez, imi vine in fiecare zi sa ma dau cu capul de monitor", in fine, stiti voi (asta e o adresare directa a naratorului sau a autorului model in varianta lui Eco catre un presupus cititor, sau cititor model, tot in varianta lui Eco :))) Ajung cu inima cat un purice si cu mari indoieli asupra tinutei mele (care putea fi totusi caracterizata ca fiind "curatica") si a atitudiinii de persoana sigura pe sine la sediul respectivei agentii. Totul bine si frumos, un sediu foarte modern, cu influente decorative care urlau " the 50's ", ma prezint la receptie si sunt lasata sa astept intr-un cub de sticla cu niste fotolii rotunde si ample din plastic rosu care se lipeau de fund si erau teribil de incomode (ce-i drept, dadeau bine). Din colivia mea de sticla puteam sa admir angajatii agentiei intr-o continua forfota, mai toti cu un aspect neglije intentionat si cu tzoale scumpe aruncate pe ei ca o afirmatie cliseica de genul "Ei, am aruncat si eu dimineata pe mine ce-am gasit prin dulap, la repezeala"- adica un tricou Gucci si o pereche de blugi de cateva milioane ( ce mai, niste carpe). Intr-un final a venit si respectiva care trebuia sa ma intervieveze. Tipa era in ton cu contextul, foarte dezinvolta si mai mult decat aroganta. Timp de aproape o ora am apucat sa zic cateva cuvinte in pauzele dintre lungile si afectatele ei discutii la telefon, cu clientii, cu mama, cu fratele, si in final cu cativa prieteni. Cand apucam sa deschid gura...zbarrrrrrrrrr, nesuferitul ala mic si auriu mi-o inchidea pentru alte cateva minute bune in care nu aveam altceva de facut decat sa ma prefac ca nu aud conversatia si ca ma uit foarte interesata pe geam la don'soarele cu parul ciufulit, la don'sorii cu blugii tociti si adidasii mari cu sireturi desfacute si la domnisoara de la receptie, o femeie de 24-25 de ani, cu o atitudine aproape umila si la care toata lumea care trecea pe acolo se rastea invariabil. Dupa ce am admirat peisajul, timp de o ora, cu mici intreruperi in care apucam si eu sa leg cateva silabe curmate apoi in cel mai brutal mod, mi s-a spus ca o sa fiu contactata daca va fi cazul saptamana asta pentru a da un test si un interviu cu HR-ul.
Uf...imi pare atat de rau ca n-am si eu fite de publicitate!