Uneori lumina diminetii se transpune in nostalgii...cum altfel ar putea ea sa devina un monstru marin ascuns dupa recifi? Cu pielea inghetata si alunecoasa, o voluptate a atingerilor reci, taioase ca zvarcolirea dintre cearsafuri cand tu nu vrei sa deschizi ochii, cand imi beau singur cafeaua, in bucataria asta darapanata si ingusta in care buretele de vase a facut dragoste cu farfuria slinoasa uitata de cu seara. Gata...am spus, m-am revarsat in valuri peste lumina diminetii...nu se termina niciodata
Tu esti Ilsebilla mea, o ratiune artagoasa cu o morala mai presus de ea, purtand povestea in burta 9 luni...dospind aluatul textului. Mi-e scarba...greturi matinale cand tu ca un androgin iti expui coapsa goala si fina. Ratiunea de a fi senzualitate...noi suntem.
Din copilarie pana la cer, pana pe strazile lui Miller si pana la literatura....mereu ajung la Miller, naiba sa-l ia.
Cand calea ferata e o scara, ca-n bancuri, si deodata vezi venind liftul, cand betia jointului te face indestructibil, scriitor, creator, mama, fecunditate cand te arunci in goluri si cand vrei sa-ti uiti radacinile...atunci scrijelesti cuneiforme si urli dupa pestisorul fermecat. Oh, ilsebill cu i mare si i mic, o alta influenta, un alt sange in sangele tau deja corcit de prea multe valuri.
La naiba cu Proust, un plangacios pe care nu-l voi birui. Ma joc; este atat de serios jocul asta incat am incetat sa mai plang si am facut ochii mari, ca atunci cand tataie imi povestea de cavaleri cu pinteni. Dar voi nu stiti asta, voi nu aveati nici ochi mari si nici fascinatia povestilor ecvestre...sa-ti zburde ielele prin par femeie! Unde e ecoul? L-am gatuit si apoi ne-am revoltat cand operele de arta n-au mai respectat canoanele. Cata nerusinare...sa-ti mangai copii si sa gandesti la omucideri. Fereasca sfantul sa depasim limita bunului simt, limita decentei, limita normelor universal valabile. Noi suntem norma...asta e arta? Nu. Sa huiduim atunci, striga norma, sa ne dam cu parerea si sa cantam: Slava tie Doamne, datatorul de reguli, de norme si de fericirea naivului de a avea o poteca.
Fugiti.
Fugiti.
*poza este de luata de aici : http://stuff4restaurants.com/blog2/2008/02/12/truely-awfull-metaphors/
