LA RAGE

MA PIS PE EA DE VIATA, MA PIS PE TOATA LUMEA ASTA DE RAHAT, PE CALDURA, PE PRAF, PE SUFERINTA OARBA SI FRUSTRAREA FARA RASPUNS, imi urlu furia prin toti porii…imi cojesc pielea cu unghiile si dintii, strat dupa strat, pana la carnea rosie si suculenta, pana la osul alb si inert, pana la curul tau frumos din mintea asta straina.  Ma urasc atat de mult incat uneori cred ca ura asta ma va pulveriza. Odata cu fiecare dintre noi lumea intreaga dispare…

Delicatețe de ceainic

O mana mare si calda m-a impins neatent de pe etajera de portelan cu trandafirasi roz…mici, multi si roz. In aer am facut o tumba artistica si mi-am plans continutul pe parchetul pus de mainile tale moi. Mii si mii de amintiri despre campiile mov si campiile galbene, despre dorinte si printese adormite care s-au trezit brusc si au izbucnit isteric in hohote de plans si in reprosuri tarzii…totul se petrece mult prea tarziu.

Mama mea e o amintire cu un zbor deasupra unui cuib de cuci…cand vesela si saraca imi aduce cirese dimineata, dupa tura de noapte si eu le mananc pe toate, pana ma doare burta.

Cand aveam 14 ani m-am indragostit de ceasca de portelan pe care o umpleam in fiecare seara cu continutul meu cald si aromat…apoi ceasca a crapat si intr-un final s-a spart cu zgomot. Zgomotul a ramas in mine si inainte sa cad ii aud ecoul tremurat…din ce in ce mai real.

Odata cu apropierea parchetului sunt din ce in ce mai neincrezator – nu are cum sa se intample asta…eu nu o sa ma sparg, diseara o sa ma bag linistit in dulap, langa tine, si lucindu-ne smaltul bine lustruit ne vom adanci intr-un somn cald si linistitor…imi vei cere toarta mea de portelan si eu te voi inveli cu un servet curat de bucatarie…voi fi fericit iar tu vei vorbi cu mine iar.

De ce nu mai rad cu tot sufletul…inainte sa ma sparg ar trebui sa rad…sa simt bucuria mea de copil vibrand in fiecare frunzulita desenata de manute de chinez pe portelanul alb si roz…cu trandafirasi multi si mici.

Aduna-mi cioburile si arunca-le la ghena…atat de multe si mici…si atat de frumos si gingas eram…ai grija sa nu te tai in cioburile astea inutile…oare n-am plans destul?

Naufragiu

Alegria alerga cat o tineau picioarele…din cand in cand se impiedica de cate o radacina a zambetului tau. Cat pe ce sa cada, privea in urma cu disperare, imi arunca priviri inspaimantate si fugea mancand pamantul…la propriu.

Dupa ce-a fugit de acasa, ni s-au rasturnat corabiile, si tu ai fugit sa le salvezi dar n-a mai fost nimic de recuperat si te-ai intors cu mainile goale catre tristetea mea fara tarmuri.

E nedrept sa ne plangem nelinistile unii altora; oameni singuri, fara de saruturi si de bucurii…anunta-ma cand vii.

Nimicurile imi musca din carne zi de zi: zi de curatenie si de copii…de cand m-am uratit toate femeile din tramvaie-mi par frumoase…anunta-ma cand vii. 

Listă

Cărțile

Sandalele

Pantofii roșii a lui Dorothy

Visele de sub pernă

Un motan nebun

Un motan bun

Poza ta cu mama mea

Căsuța din poveste

Foehnul

Mașina de copt viitoare săruturi

Răsuflarea caldă în ceafă

Supa instant pentru orgii gastronomice

Sinele meu buclat și scărpinător

Un ochi verde la borcan

Almanahul de rău de avion

Glezna strânsă cu poftă

Pe astea le-am pus în cutia mare din hol…să le duci la mașina amintirii și a neantului și a iubirii.

Zâmbetele tale nu le-am luat, sunt în sertarul noptierei de stejar, puse bine într-o cutiuță de mâhnire; ai să uiți și ai să mă suni să mă întrebi de ele.

Pijamale sunt la locul lor, și prosoapele, și blugii, ai să uiți și ai să mă pui să ți le aduc; sau n-ai să uiți și ai să mă pui să ți le aduc pentru că sunt mai frumoase așa?

Nu te mai scărpina, iți faci răni…o să îți creasca o a treia ureche, un al treilea spate, un al treilea coi…și ce? O să fii mai bogat, o să auzi mai bine, o să ai…trei spinari, trei urechi și trei coi.

Să nu mai bei, nu ajută la nimic; te rog, mă întristează; și să nu stai până târziu- trebuie să te trezești devreme și vei fi obosit.

Stai, mi-am uitat grija mea de noi și obsesia de curățenie, te rog pune-le în geanta de umăr, ca să știu de unde să le iau.

N-am mai pus rafturi, nici tablouri…și încă n-ai făcut curat în debara; mai am puțină cicăleală pe care n-am epuizat-o și sunt atâtea de făcut. Sunt obosită și-mi vei reproșa că n-am spălat vasele, apoi cu tandrețe, le vei spăla tu și veșnic va rămâne necalculată farfuria murdară- a mea, a ta.

Ne vindem zilnic corpul, timpul, iubirea în termene limită de predare a orgasmelor. În singurătatea mea visez la călătoriile tale fantastice…spre iubiri nebune și imaginare, spre o fericire nefericită.

Un om s-a aruncat în fața metroului la Romană,  ce simplu se moare, mă întreb dacă astăzi va mai circula metroul . Din prea multe lacrimi nu se moare, nici din bagajele făcute în liniște.

Două farfurii, două linguri, două căni…câte două din fiecare, din obișnuință și din ratare. Două versuri, un sărut…unul singur și atât. Ha ha, hi hi…am mințit, am furat un surâs, numai unul, să mi-l pun seara la ureche ca pe-o scoică și să aud marea…alinare.


*poza e de aici http://michyy.deviantart.com/art/the-breakup-call-72394419

Detentie

În detenție, prin ferestruica mică de deasupra claviculei am văzut paznicul cum își târa pașii de la dreapta la stânga, în sus și în jos.  Buclat și bucălat, un copil bucolic cu bucile tari…îmi păzește disperarea, mă ține bine deasupra hăului, să nu cad dar să-l văd bine, să respir nimicul, să îl strâng între coapse cu putere. La dracu cu lacrimile, la dracu cu “noi”, cu singurătatea, curățenia de sâmbăta și mizeria de duminica.

Versuri de Cohen care mă fac să râd, plămâni bolnavi și negri, tuse de ofticos, și multe alte caracteristici romantice ale deținutului clasic…nu prea, nici măcar gâlmele negre și supurânde ale ciumei bubonice…nimic nu e romantic, nimic clasic, nimic postmodern…pur și simplu facem liniște în grup; e perversitatea supremă.

“Ai o vizită”, spune tandru, poate cu milă în glas. ”A venit Imprevizibilul să te viziteze.”

Tocmai intră pe usă, fără față, cu coșmarurile mele strânse bine la sub-brat, legate în piele tare de cerber. Pe copertă un vis pictat manual, delicat, cu un paznic buclat și blond ca un copil.

În dulapul cu cheiță de aur din celula fermecată, am închis toate cratițele în care ne-am fiert carnea, zi de zi, apoi o dată la două zile, la o săptămână, la o lună, deloc. Coapsa fină trebuie fiartă mult, până când își geme sosurile, până când condimentele au pătruns-o bine și foaia de dafin i-a alinat papilele gustative.

Alături, lângă oglinda cu cearcăne și gușă, mi-am atârnat ciorapii cu ochiuri de plasă, ca să vadă și ei dezmățul, destrămarea, focul de la aragaz și vocile din tâmple. Uneori se plâng de scame, alteori își trec timpul cu câte o molie guralivă care le spune povești de budoar.

Paznicul își târșâie pașii de la dreapta la stânga, în sus și-n jos…ca un pervers privesc prin ferestruica de deasupra claviculei la buclele moi. Nu mai are ochi, i-am scos azi-noapte cu reproșuri tăcute, cu priviri crâncene de iubire și crimă. Imprevizibilul vine zilnic cu visele mele la sub-brat, legate în pielea ta fină – mă chinuie și-mi dă să privesc fața și reversul.

*poza e de aici http://media.photobucket.com/image/barbwire/Neminator/ass-barbwire.jpg