În detenție, prin ferestruica mică de deasupra claviculei am văzut paznicul cum își târa pașii de la dreapta la stânga, în sus și în jos. Buclat și bucălat, un copil bucolic cu bucile tari…îmi păzește disperarea, mă ține bine deasupra hăului, să nu cad dar să-l văd bine, să respir nimicul, să îl strâng între coapse cu putere. La dracu cu lacrimile, la dracu cu “noi”, cu singurătatea, curățenia de sâmbăta și mizeria de duminica.
Versuri de Cohen care mă fac să râd, plămâni bolnavi și negri, tuse de ofticos, și multe alte caracteristici romantice ale deținutului clasic…nu prea, nici măcar gâlmele negre și supurânde ale ciumei bubonice…nimic nu e romantic, nimic clasic, nimic postmodern…pur și simplu facem liniște în grup; e perversitatea supremă.
“Ai o vizită”, spune tandru, poate cu milă în glas. ”A venit Imprevizibilul să te viziteze.”
Tocmai intră pe usă, fără față, cu coșmarurile mele strânse bine la sub-brat, legate în piele tare de cerber. Pe copertă un vis pictat manual, delicat, cu un paznic buclat și blond ca un copil.
În dulapul cu cheiță de aur din celula fermecată, am închis toate cratițele în care ne-am fiert carnea, zi de zi, apoi o dată la două zile, la o săptămână, la o lună, deloc. Coapsa fină trebuie fiartă mult, până când își geme sosurile, până când condimentele au pătruns-o bine și foaia de dafin i-a alinat papilele gustative.
Alături, lângă oglinda cu cearcăne și gușă, mi-am atârnat ciorapii cu ochiuri de plasă, ca să vadă și ei dezmățul, destrămarea, focul de la aragaz și vocile din tâmple. Uneori se plâng de scame, alteori își trec timpul cu câte o molie guralivă care le spune povești de budoar.
Paznicul își târșâie pașii de la dreapta la stânga, în sus și-n jos…ca un pervers privesc prin ferestruica de deasupra claviculei la buclele moi. Nu mai are ochi, i-am scos azi-noapte cu reproșuri tăcute, cu priviri crâncene de iubire și crimă. Imprevizibilul vine zilnic cu visele mele la sub-brat, legate în pielea ta fină – mă chinuie și-mi dă să privesc fața și reversul.
No comments:
Post a Comment