Visele mele hipice se lovesc de neputințele tale de a alerga, de a-mi ierta singurătatea. Uneori te urăsc. Ai vrut să mă schimbi dar nu vei reuși niciodată să vezi cameleonul ascuns după urechea ta roz; eu roz, la fel ca la geneză, cu iele-n cap și-n vis, cu miros de coamă transpirată de armăsari în nări. Oamenii nu se schimbă iubirea mea, dar tu ai voie să speri.
Când pe coapsa ta mă amăgesc, și-mi spun că mi-e mai bine așa, mă consolez cu-n zâmbet mut și blând. Zâmbetul tău de departe își pierde recompensele când visez la dansuri nebune ... în nud și în păr încâlcit și absurd.
Walkiriile iubitule. Ai crezut că e simplu. Ai crezut că iubirea se hrănește cu devotament.
O să mă pierd acum, puțin măcar, puțin mai mult, în uitarea și singurătatea din mine. Când o să știi cum miroase vântul în părul meu liber, când o să știi cum sună pașii mei în goană nebună o să-mi întorc capul spre tine și-am să-ți zâmbesc din fugă ... n-ai să cunoști niciodată cameleonul roz de după urechea ta parfumată; eu roz, eu verde, eu incoloră, insipidă, inodoră, ca o ciupercă nucleară invizibilă. În urma ei rămâne doar pustiul și schingiurea fără nume. E o amenințare ireală pe care nici tu nu vrei s-o crezi. Nici tu nu știi să sorbi din amenințarea care plutește dulce peste noi; imprevizibilul amenință cu fericire dar în ochii tăi fericirea e prea periculoasă.
Eu îmi ascund imprevizibilul sub pernă în fiecare dimineață înainte să te trezești. Noaptea, când dormi, complotez cu el la fericire. Când nu te uiți atent, complotez cu el la iubire ... dar la ce bun dacă atunci când ți se pare că-l zărești îl zdrobești ca pe-o muscă, îl alungi din gândul tău si îl blamezi, gândind că poate nu există.
* Imaginea e "The scream" - Edward Munch
