Dintre iubirile ce plâng și iubirile ce urlă tu ai ales o pisică cu flori în păr. Am tras obloanele peste reproșurile din priviri și am făcut încă o dată dragoste în liniște, pe bâjbâite, în singurătatea fiecăruia dintre noi.
Mama mea m-a iubit înainte să se iubească pe ea…și apoi am plâns de dorul ei când încă mă iubea.
De ce mai cred încă în zâmbete de copii fără bani?
Iar?
Ne trăim cu înfrigurare prezentul, devorând oameni. Sunt un colecționar de suflete iubita mea, le sug seva dătătoare de liniște temporară.
Nu mi-ai făcut nimic iubitul meu, și tocmai de aici curge puroiul, și buba supurândă te arată cu degetul.
Ne consumăm atât … pentru a întelege ce nu vom ști niciodata.
Să-ți urli “de ce-urile” și ele să urle înapoi la tine ca un ecou fără trup; asta da singurătate.
Atât de singurătate încât îți vorbește.
Noaptea când dormi învelit în toate nopțile calde și nopțile reci, stă nemișcată lângă tine, îți țintuiește ceafa cu privirea, îți adulmecă sângele cald, îți amușină mirosurile și așteaptă cuminte să te trezești; umple camera și apoi o golește, ca respirația sacadată a unui animal muribund
ca să dea cu tine de pământ;
încă o dată.
Îți amintești de coapsa mea terfelită și iubită? Tocalide e urâtă.
Vreau să mă ascund într-o scorbură și să plâng. Ei bine nu, chiar nu mă consolează că undeva departe, ai și tu scorbura ta.
Iubirile noastre sunt egoiste iubirea mea…de mama și de tata și de altceva.
Când îmi sărut caii mai jos de ochi îmi sărut sufletul de departe.
Doar goana nebună ne mai poate salva
nici măcar ea
Nu cred că se poate trăi până la epuizare.
nu există experiență care să ne îndobitocească atât încât să nu mai simtim
nimic
Abrutizarea e un mit liniștitor despre cum odată măcinați vom putea răsufla ușurați
și goi
nu ne vom răzvrăti niciodată; în haită exilul e pedeapsa supremă
ne lăsăm mai bine devorați de corvoada de a părea
de a părea buni și de a părea responsabili,
de a părea nebuni și inepuizabili
funcție de posibilitate și necesități
Îmi exploatez la maxim abilitățile-mi cameleonice
de frică de mine
de dor de casă
m-am ascuns într-o scorbură
Liniștea e doar în mintea ta copilă
pînă când mori
De fiecare dată.
No comments:
Post a Comment