Alegria alerga cat o tineau picioarele…din cand in cand se impiedica de cate o radacina a zambetului tau. Cat pe ce sa cada, privea in urma cu disperare, imi arunca priviri inspaimantate si fugea mancand pamantul…la propriu.
Dupa ce-a fugit de acasa, ni s-au rasturnat corabiile, si tu ai fugit sa le salvezi dar n-a mai fost nimic de recuperat si te-ai intors cu mainile goale catre tristetea mea fara tarmuri.
E nedrept sa ne plangem nelinistile unii altora; oameni singuri, fara de saruturi si de bucurii…anunta-ma cand vii.
Nimicurile imi musca din carne zi de zi: zi de curatenie si de copii…de cand m-am uratit toate femeile din tramvaie-mi par frumoase…anunta-ma cand vii.
No comments:
Post a Comment