Şi eu copil...

Sunt un copil care citeste carti porcoase, iubeste filmele europene (alea cu lou baget), face plaja in pielea goala si se vrea, pe zi ce trece din ce in ce mai normala. Asta nu inseamna ca am descoperit normalitate, ci doar ca incerc sa rup un strop de "normal" din fiecare om care imi place. Asa am ajuns sa fur putin tutun de pipa fumat pe inserat, de la iubitul meu, putin Rene Margritte de la Larisa 1, o viata pe peron de la "Hitler" 2 si o privire fugara pe geam de la Mitica. Si de la fiecare in parte am luat copilaria, de la Mitica 3 mai ales, el pe care il vad si acum ca pe un copil care preda maturitatea, cu mainile adanc infipte in buzunarele de la blugi, cu capul indesat intre umeri, cu ochii mici si negri si mai ales cu zambetul de copil care "creste" alti copii.
In felul asta m-am luat eu cu Cohen de mana cand eram cam prin a doua de liceu si mi-am calatorit copilaria, un drum nemarcat, imprejmuit cu 1001 de nopti inalte peste care imi lungeam gatul ca sa privesc dincolo. Asta pana deunazi cand am vazut-o pe o colega de serviciu (un fel de sefa da' mai mica- in lumea asta toti tre sa fim sefii cuiva) rasfoind cu patima niste cursuri de sociologie. Am intrebat atunci stinghera si mirata:
"Tu esti studenta?". Mi s-a raspuns afirmativ cu un dat din cap mai degraba scarbit decat indiferent.
"In ce an?"
"Doi, ai treaba cu mine ca invat!", se aude o voce plictisita de sub parul negru (probabil acoloascunsa sub par, la fel de indreptata spre cursuri ca si niste ochi pe care mi-i puteam imagina, era o gura gata sa dea raspunsuri acre, in ton cu sesiunea). Cu toate acestea, ca sa ma conving ca nu e nici o eroare de calcul la mijloc, mai pun o intrebare (stupida de altfel):
"Adica esti de aceeasi varsta cu mine?", intrebare care a sunat in gura mea umil si oarecum fortat admirativ de frica raspunsului sec si rautacios pe care il intrevedeam.
"Daca tu ai douaj' de ani inseamna ca da, hai zi ca am maine examen si n-am timp de astea." Pentru a da acest raspuns gura a fost ridicata o data cu capul si cu ochii pe care ii stiam acolo, parul a fost aruncat intr-o parte printr-o miscare a capului scurta si precisa si de sub el a aparut un zambet usor fortat, de studenta in anul doi, de copil nesuferit ca si mine, care incepe sa se simta prost de interogatoriul stupid caruia nu ii vede scopul.
Normal ca in disperarea mea mirata de a imi confirma banuielile am uitat de ce eram acolo si m-am intors foarte descumpanita la biroul meu. Nu mai intelegeam nimic, si ei sunt copii, sau eu sunt adult, sau...imi da cu virgula.
Pai sa vedem, in ciuda infatisarii lor juvenile eu aveam impresia ca ei (colegii, sefii, cei de la birou in general) sunt "oameni mari" si ca eu, sunt copil. Nu stiu daca asta e din cauza ca vorbesc cu mama de doua ori pe zi, dar pur si simplu nu ma pot imagina ca pe un adult, in schimb pe ei da, desi au aceeasi varsta cu mine. Apoi, cand am inceput sa despic firul in patru am inteles ca tot asa imi vad si colegii de facultate, ca pe niste oameni maturi, responsabili, impovarati de grijile unui job inceput prea devreme. Si atunci? Inseamna ca eu sunt tot adult, numai ca unul care nu si-a dat seama inca de trecerea asta...nici nu stiu cum s-o numesc.
Poate ca e ca atunci cand eram mici si ne prefaceam toti ca suntem adulti, ne duceam in joaca la serviciu si aveam copii si o familie. Atunci fiecare ii trata pe ceilalti ca pe niste adulti si el se purta ca atare, numai ca in acelasi timp fiecare dintre noi stiam ca suntem doar niste copii, ca masa sau tata, sau bunica, sau vecina de la trei care statea cu copii de pe scara blocului pana veneau parintii de la munca, o sa scoata capul pe geam pentru a ne chema la masa sau la teme.

Note:
1 Un copil cuminte
2 Un copil rautacios si drag
3 Dirigu', un copil mai mare