Despre pornografie, arta ,viol, pudoare si alti poponari

Si ma intreb eu pe mine din senin de ce nu mai scriu poezie. E o noutate pentru mine, abia acum realizez, ca o deschidere de ochi candida (urat cuvant) ca nu am mai scris poezie din liceu. Ba nu, am mai scris una anul trecut, prin primavara, despre Vlad al meu si incadrarea lui intr-o mitologie balcano-romano-greaca (iarasi, greu de inteles din afara). Incerc sa nu ma pierd iar in text, de obicei ma cam ia valul si incep sa indrug prostii. Intuiesc intotdeauna ideile dar din pacate intuitiile nu se astern niciodata pe hartie. As fi vrut sa scriu macar o data despre pornografie in toate ipostazele ei, daca acest lucru e posibil – cred ca nu.
Citesc literatura pornografica buna si din cand in cand mai rasfoiesc google-ul pentru cate o poezie “avangardista”. Nu de putine ori am ramas socata si mi-am recunoscut limitele; am realizat intr-un final cat sunt de pudica. Un sentiment destul de ciudat intr-o tara in care prostitutia roade tot, si nu ma refer la binecunoscutele tarfe de la coltul guvernului care ies seara de seara la munca. Ele mi se par cea mai inocenta forma de a preacurvi (cat de tare, o dau in termini biblici).
La ora de romana iubirea se vinde pe tipologii. Chiar si zeii cad uneori in pedanta si e chiar greu sa nu o faca, cu tot controlul asta de stat.
Cel mai mult mi-a placut Miller- am auzit zilele trecute ca “e depasit”, asa o fi. “Voi copii ai erei atomice, ce cautati in literature anacronica. Literatura inainte si dupa Joyce, asta e tot”. Asta zicea Sadegh Hedayat pe undeva. Dar eu nu pot sa inteleg, daca nu incerci totul nu vei intelege niciodata nimic. Si daca un elev de clasa a 6-a scrie poezie a la Eminescu doar ca mult mai prost, ar trebui sa-i dam in cap? Sa ne digeram bine influentele, doar asa vom putea scapa de ele. Cu totii suntem antici in esenta, doar ca astazi homosexualitatea nu se mai numeste paideea; tot un fel de arta insa, avand in vedere ca oamenii stiu sa se reprezinte. Si in Amsterdam, prin coffeeshop-uri, baleam dupa unul dintre baieteii aceia draguti care se mangaie intre ei cand joaca sah; o atingere fugara, nestapanita, aproape ne-simtita intre doi barbati frumosi. Cand toleranta e cuvantul de ordine eu ma indragostesc de cei discriminati.
De cand nu ne mai futem imbracati si grabiti ascunsi in papusoi, se tot spune ca sexul a pierdut din mister / misticism. S-a aflat ca dragostea e o substanta care se elimina atunci cand doua persoane se simt atrase una de alta, ceea ce conduce la eliberarea de endorfine (hormonul fericirii parca). Asa si? Chiar daca iubirea nu exista in adevaratul sens al cuvantului, chiar daca facem sex acasa, la serviciu, in masina, la televizor, in buda din club, la niste prieteni pe balcon, in vazul lumii,pe internet si la telefon, tot vom scrie despre iubire, tot vom tremura la fiecare orgasm in care el sau ea ne tine strans in brate si chiar daca nu ne iubim ne vom zambi inainte sa adormim pe perna unui strain. E prea stupid sa rezumi toata arta omenirii la o substanta fiziologica si ne aducem iar aminte ca daca Dumnezeu nu exista totul e cenusa.
Am auzit la un moment dat de un tip care in timp ce era violat de un altul recita poezie de un anumit autor; ce pacat ca am uitat care, sau asta era dintr-un film, nu mai stiu, oricum mi-a ramas in minte si uneori fara sa realizez imi construiesc in minte imaginea abjecta si atat de dramatica. Ii vad pe cei doi intr-o arena, ca la luptele de gladiatori cu multimea urland undeva pe fundal- sunetul e impecabil, efectul e garantat, camera filmeaza prin rotirea obiectivului incet la 360 de grade, apoi foarte rapid inapoi de la protagonisti la multime si invers, cateva secvente lucrate asa in postproductie, cateva secunde de delir al imaginii. Muschii incordati de pe fata victimei, tonul vocii lui din ce in ce mai clar, mai dur cu fiecare penetrare in parte, cadenta versurilor, incrancenarea violatorului, orgasmul, plansul, ultimul urlet al multimii si apoi linistea, epuizarea, rusinea si ultimul vers stins, ca gandul unui rege Lear pe moarte. Nimeni nu a sesizat muzica de pe fundal, cateva note care au zgariat timpanul fara sa fie auzite, tonalitati grave si sacadate, ca si viata.
Iubirea e o substanta secretata de creierul uman dar de unde ies copii ne e rusine sa spunem. E stupid cum oamenii simplifica si complica totul iar si iar, poate asta e singurul lucru care ii ajuta sa nu se plictiseasca.

NOTE:
1. Presupunand ca "arta" nu suporta ingradiri de ordin social mi-am permis sa folosesc termeni ca "poponar" doar datorita fortei de exemplificare a acestora in context, in nici un caz ca elemente discriminatorii.
2. Fotografia prezentata apartine lui Andu Novac si a fost descarcata de pe www.andunovac.info