Look into my eyes and SHOUT!

Fetish party...cand comanda data de creier nu mai ajunge la muschi, cand te uiti in gol sau te pierzi intr-o gluma proasta. Breakfast in Vegas sau delirul muschilor incordati, spasmodici, adormiti, plangand dupa atingere, incremenind in simpla dorinta....shoooootttttttttttttt...bang bang, un film in alb negru, mut, si matematica muzicii si chimia frazei si salvia divinorum amestecata cu sange de reptila si sudoare de prepelita virgina, curses, invocations si acadele pe bat de lemn, un bat lung si fascinant, cofetaria colorata de vizavi de "The Bulldog"...asta e, un fel de bar, doar ca e plin de caini care se holbeaza la tine..."yeah right", sopteste ranjing scunk-ul de langa tine, "te-am crezut", si apoi se pierde cu ochii in gol in tacere.

Melodia incepe lent, cu un sunet grav ce se repeta la cateva secunde, o vioara aproape insesizabila si lina, urca incet pe fundal si sunetul se repeta si e din ce in ce mai puternic iar vioara urca, urca urca......kabum.

Si te misti fara sa stii de ce, frenetic, fara sens, mai repede, si mai repede...uhhh, vioara te-a salvat, sunetul iti da ragazul sa respiri, s-a terminat; macar pentru cateva secunde pentru ca auzi vioara urcand din nou, auzi sunetul grav repetandu-se, mai tare, si mai tare, abia astepti sa ajunga sus, sa explodezi, sa zbori, sa te arunci bum bum, danseaza salbaticule, a saptea zi de la facerea lumii cand omul n-a dormit de 3 nopti, cand ochii crapati mai vor....amf...si ce daca? ETHAAAAAAAAAAA

Vrei sa dormi? na-i noroc...vei auzi nopti la rand rasul nebun al Ilsebillei.

ca de obicei

Uneori lumina diminetii se transpune in nostalgii...cum altfel ar putea ea sa devina un monstru marin ascuns dupa recifi? Cu pielea inghetata si alunecoasa, o voluptate a atingerilor reci, taioase ca zvarcolirea dintre cearsafuri cand tu nu vrei sa deschizi ochii, cand imi beau singur cafeaua, in bucataria asta darapanata si ingusta in care buretele de vase a facut dragoste cu farfuria slinoasa uitata de cu seara. Gata...am spus, m-am revarsat in valuri peste lumina diminetii...nu se termina niciodata

Tu esti Ilsebilla mea, o ratiune artagoasa cu o morala mai presus de ea, purtand povestea in burta 9 luni...dospind aluatul textului. Mi-e scarba...greturi matinale cand tu ca un androgin iti expui coapsa goala si fina. Ratiunea de a fi senzualitate...noi suntem.

Din copilarie pana la cer, pana pe strazile lui Miller si pana la literatura....mereu ajung la Miller, naiba sa-l ia.

Cand calea ferata e o scara, ca-n bancuri, si deodata vezi venind liftul, cand betia jointului te face indestructibil, scriitor, creator, mama, fecunditate cand te arunci in goluri si cand vrei sa-ti uiti radacinile...atunci scrijelesti cuneiforme si urli dupa pestisorul fermecat. Oh, ilsebill cu i mare si i mic, o alta influenta, un alt sange in sangele tau deja corcit de prea multe valuri.

La naiba cu Proust, un plangacios pe care nu-l voi birui. Ma joc; este atat de serios jocul asta incat am incetat sa mai plang si am facut ochii mari, ca atunci cand tataie imi povestea de cavaleri cu pinteni. Dar voi nu stiti asta, voi nu aveati nici ochi mari si nici fascinatia povestilor ecvestre...sa-ti zburde ielele prin par femeie! Unde e ecoul? L-am gatuit si apoi ne-am revoltat cand operele de arta n-au mai respectat canoanele. Cata nerusinare...sa-ti mangai copii si sa gandesti la omucideri. Fereasca sfantul sa depasim limita bunului simt, limita decentei, limita normelor universal valabile. Noi suntem norma...asta e arta? Nu. Sa huiduim atunci, striga norma, sa ne dam cu parerea si sa cantam: Slava tie Doamne, datatorul de reguli, de norme si de fericirea naivului de a avea o poteca.
Fugiti.

*poza este de luata de aici : http://stuff4restaurants.com/blog2/2008/02/12/truely-awfull-metaphors/

In dulcele stil clasic EXERCITIU despre un EL

Se plimba linistit prin Cismigiu, cu mainile adanc infipte in buzunarul paltonului, gulerul ridicat peste urechi si peste parul grizonat, cu cordonul strans sublinindu-i talia inca fara burta. Se simtea tanar, ca si cum undeva pe stradutele unui ora boem idei de stanga ii urlau in minte, se simtea viril si puternic in singuratatea lui. Era la varsta la care tatii se indragostesc de fiicele altora si isi pierd mintile pentru ca nu mai stiu sa planga, era clasic si definitiv batran si mai ales era trist. Realitatea fusese intotdeauna putin cam tarfa dar el stiuse sa ii faca fata, sa se ia la tranta cu ea si sa i-o traga de cate ori era nevoie. A fost intotdeauna un scriitoras mediocru, un sot cu capul in nori si de prea putin ajutor si un parinte mai sever decat s-ar fi crezut la prima vedere. Da, asta a fost, un scriitoras mediocru, un profesor necunoscut; dar era altceva acum. Acum avea nostalgii comuniste, nu de dragul ideilor, nu, de dragul carnii fierbinti pe care o framanta sub patura, incercand din rasputeri sa nu faca zgomot, intr-o camera rece de camin cand ceilalti dormeau, de dragul creaturii care a iesit urland din aceasta framantare febrila si care atunci avea nevoie de el.
Acum e liber, nimeni nu ii mai cere ajutorul, nimeni nu mai are asteptari, e liber sa iubeasca si sa faca orice, sa tipe, sa alerge si sa se abandoneze uitarii, e liber chiar s-o faca pe nebunul, sa iubeasca fetiscane in cafenele obscure si ieftine.
Se apropie incet dar sigur de cincizeci de ani si asta il sacaie putin. Uneori il enerveaza la culme pielea putin lasata de pe pulpe, fundul nu chiar atat de zvelt si tare, pieptul ca o fata de masa usor sifonata pe care le analizeaza cu frica in fiecare dimineata in fata oglinzii din baie cand nevasta-sa inca doarme linistita, ascunsa de paturi si grasa, in primul rand grasa. Daca sta bine sa se gandeasca arata inca bine, ridurile nu foarte dese din jurul ochilor, parul gri si zambetul laconic, de altfel destul de exersat ii dau un aer de “barbat bine”. Dar el nu asta vrea, el tanjeste dupa putere, el vrea sa creasca falusuri vesnice si sfredelitoare.
Pe o banca ea-si etaleaza pulpele tinere si tari iesite din cizmulitele bine stranse pe picior; aburi fierbinti ii ies pe nari ca la caii zvelti si puternici, ca la iepele in calduri. O etalare nerusinata a tineretii se lafaie pe banca in ochii lui batrani, neputinciosi. Ii arunca batranului o privire pentru ca mai apoi sa intorca capul cu o vadita lipsa de interes, cu o aroganta a puterii. Cu toate astea a vazut pana in el, stie ca e aproape putred, ca e mediocru si ca va muri. E un barbat bine care e batran si care va muri. Nu, nu va muri oricum, isi va plange ani in sir tineretea, va refuza sa accepte ce e sau ce nu mai e, va fute repede prostituate ieftine si isi va blestema familia, lanturile, copiii mari si tineri cu alti copii ai lor.
Isi va auzi vecinele de aceeasi varsta susotind pe la colturi cum el, barbat bine, a intrat in criza varstei a treia si isi inseala nevasta, femeie respectabila, cu niste taraturi. Vor susoti cu o pofta nerusinata, obscena chiar, cersind putin, cat de putin din atingerea lui de ca o ultima sclipire de virilitate. Ba nu, acum cand el ar face orice ca sa arate ca poate, ele nu mai vor, lor nu le trebuie o carpa batrana si trista care isi plange de mila; la ce bun barbat fata pula, fara spate puternic, cu mainile moi si zbarcite?
Ea stia asta si doar ea avea voie sa i-o spuna. Curva tanara si nerusinata, asa trebuia sa o numeasca dar nu a facut-o; nu i-a spus pentru ca astea erau chiar calitatile ei cele mai de pret, si apoi, asta vroia el sa cucereasca: narusinarea, sexul, tinereatea care fierbea in fata unui batran neputincios, poezia si proza si visul pe care nu stiuse sa le scrie niciodata, banii care nu conteaza atunci cand esti tanar si n-ai ce manca atat timp cat inca mai poti framanta carnuri fierbinti si tari sub paturi aspre, in camere reci.

To be continued

*poza e de aici: http://www.allposters.com/-sp/The-Old-Guitarist-1903-Posters_i328787_.htm

Elisaveta si ce-a iesit...pana la capat

Dupa un avort la o clinica particulara extrem de scumpa si o cafea cu Diana la Jos Palaria, Elisaveta se intorce acasa in garsoniera ei din Iancului. In casa e cald si dezordine, asa cum era si dimineata cand s-a trezit cu greu pentru a alerga la programare. Se dezbraca, isi arunca paltonasul de la Mango in cuierul de plastic putin rupt si alearga la baie sa faca pipi.
Acum urmeaza descrierea baii corelata cu sentimentele de goliciune ale personajului.
In baia mica si cam murdara Elisaveta asculta zgomotul jetului in contact cu vasul de ceramica si apoi cu apa din acesta in timp ce se uita la ghetele murdare de noroiul unei ierni prea calde.
E prea lunga fraza, tre' sa mai tai din ea; o impart in propozitii si fac doua...fraze.
"Ce urat e afara, m-am saturat de mizeria asta". In timp ce deruleaza hartia igienica se intreaba daca mai are sau nu tampoane in dulap; i-au spus ca e posibil sa mai sangereze putin, oricum nu trebuie sa se ingrijoreze.
Se ridica si isi incheie capsele de la blugii prea stramti, s-a cam ingrasat in ultimul timp, dar asta se va schimba.
Pe Elisaveta maica-sa a botezat-o din lipsa de imaginatie dupa fata unei vecine de la tara. Prietenii ii spun oricum Eli doar ca noi ii vom spune in continuare Elisaveta- Eli nu e un nume prea bun pentru un personaj de poveste, nici pentru o zana sau mai stiu eu ce. A plecat acum 3-4 ani la facultate cu gandul sa ajunga medic, dar tot ce a ajuns este o secretara tanara, singura si fara opotunuitati intr-un oras nu foarte iubitor.
Auzi, daca mai continui asa reusesti sa scrii un "film" cu care sa ia Mungiu doua-trei premii pe ici-colo. E rece, e real si oarecum dur, deci perfect...inutilizabil. M-am razgandit, Elisaveta ar trebui sa fie barbat. E mult prea previzibil ca o femeie sa scrie o poveste despre o alta femeie si cum altfel decat una "imuna" sau "imunizata" de societatea in care traieste si care a dus-o atat de departe de lumea pe care o visa. O femeie scrie o DRAMA despre o alta femeie- nu, nu imi place, eu vreau sa scriu despre un barbat. Dar un barbat nu poate sa faca avort si deja gasisem un nume atat de frumos: ELISAVETA.
Ma joc de-a scriitorul (desi sunt femeie). Naratorul este intotdeauna barbat, si chiar daca nu e, te prinzi tarziu, abia cand ai ajuns la jumatatea cartii, si pentru ca asta te bulverseaza fenomenal incerci sa ignori un fapt atat de marunt si sa il vezi in continuare ca pe un barbat. Si iubitul meu e barbat, as putea sa scriu despre el, dar ce? Nu, el nu e bun de personaj, iubirea mea nu-i de poveste, e doar iubire ca toate celelalte in care oamenii fac dragoste, se cearta, se uita, apoi iar fac dragoste si uita de ei si de celalalt. Plus ca e pueril sa-mi scriu iubirile ca la 13 ani.
Eu am o problema (lasand la o parte cartea si pesonajul principal momentan femeie spre hermafrodit spre un viitor barbat care nu poate sa faca avort- de ce trebuie neaparat sa faca avort nici eu nu inteleg, da nu ma mai agat si de asta acum ca ma pierd de tot). Asa, cum spuneam, eu am o problema, nu inteleg de ce suntem noi atat de frustrati, romanii, zic, si la oamenii "de cultura" si "de arta" ma refer. Ne obsedeaza comunismul, ne doare inferioritatea noastra ca natiune, ne tremura maruntaiele in noi de nervi la adresa raposatului si a intregii lui culturi daramate pe care continuam sa o construim zilnic prin rememorare. Totul e despre comunism acum, si despre cat de rau era si despre handicapul nostru ca natiune. Clar, nu suntem in stare sa privim inainte, nu am fost niciodata. Intotdeauna va fi vorba ori de maretia lui Stefan cel Mare si Sfant, care n-a fost el nici mare nici sfant, poate doar la mataranga din cate am auzit, ori de comunismul care ne-a schilodit cultura, care ne-a taiat avantul si care ne tulbura visele noastre culturale si astazi.
Acum ceva timp la radio anuntau moartea domnului Lazarescu, murise actorul- asta nu are nici o legatura cu nimic.
Cum spuneam, mi se pare ca de la revolutie incoace suntem prea disperati sa ne traim furibund realitatea, febril si cu teama, aratand spre orori cu mandrie, plecand capul si spunand: "Ne cerem scuze, stiti, noi am trecut si prin comunism, pe noi nu trebuie sa ne judecati atat de aspru", de parca am dori sa scuzam un copil putin retardat ca nu si-a facut temele, ca un parinte umil care plange soarta plodului nu prea iute la minte. E stupid.
Suntem obsedati de arderea etapelor, ne umplem pe rand cartile de puli si de tarfe pentru ca acum avem voie, Doamne ce bine e sa ai voie sa iti bagi pula atunci cand vrei, sa ii futi pe toti pe la spate de la presedinte caruia nu ii pasa de tine pana la pipita care sta la ghiseul de la banca X si care e proasta de impunge (ah, si pe care ai fute-o daca ai putea pentru ca oricat de proasta ar fi e tanara si miroase bine si in primul rand e femeie si are o pizda).
Suntem revolutionarii prin excelenta; ne revolutionam nevasta cand venim acasa cu o sticla de vin in plasa si doua in burta, democratizam liceele cand injuram in gura mare pe coridoare, suntem o natiune pubera: deprimata, revoltata si in primul rand virgina...nu, nu virgina: nefututa (da mai bine).

Ce am vrut si ce-a iesit? Soarta. Cand scriu "editorialistico-moralist" ma sperii putin, da poate nu-i asa de grav.

*si nota de rigoare: Poza e luata de aici:http://rtmulcahy.wordpress.com/2007/06/07/damn-it/

Despre pornografie, arta ,viol, pudoare si alti poponari

Si ma intreb eu pe mine din senin de ce nu mai scriu poezie. E o noutate pentru mine, abia acum realizez, ca o deschidere de ochi candida (urat cuvant) ca nu am mai scris poezie din liceu. Ba nu, am mai scris una anul trecut, prin primavara, despre Vlad al meu si incadrarea lui intr-o mitologie balcano-romano-greaca (iarasi, greu de inteles din afara). Incerc sa nu ma pierd iar in text, de obicei ma cam ia valul si incep sa indrug prostii. Intuiesc intotdeauna ideile dar din pacate intuitiile nu se astern niciodata pe hartie. As fi vrut sa scriu macar o data despre pornografie in toate ipostazele ei, daca acest lucru e posibil – cred ca nu.
Citesc literatura pornografica buna si din cand in cand mai rasfoiesc google-ul pentru cate o poezie “avangardista”. Nu de putine ori am ramas socata si mi-am recunoscut limitele; am realizat intr-un final cat sunt de pudica. Un sentiment destul de ciudat intr-o tara in care prostitutia roade tot, si nu ma refer la binecunoscutele tarfe de la coltul guvernului care ies seara de seara la munca. Ele mi se par cea mai inocenta forma de a preacurvi (cat de tare, o dau in termini biblici).
La ora de romana iubirea se vinde pe tipologii. Chiar si zeii cad uneori in pedanta si e chiar greu sa nu o faca, cu tot controlul asta de stat.
Cel mai mult mi-a placut Miller- am auzit zilele trecute ca “e depasit”, asa o fi. “Voi copii ai erei atomice, ce cautati in literature anacronica. Literatura inainte si dupa Joyce, asta e tot”. Asta zicea Sadegh Hedayat pe undeva. Dar eu nu pot sa inteleg, daca nu incerci totul nu vei intelege niciodata nimic. Si daca un elev de clasa a 6-a scrie poezie a la Eminescu doar ca mult mai prost, ar trebui sa-i dam in cap? Sa ne digeram bine influentele, doar asa vom putea scapa de ele. Cu totii suntem antici in esenta, doar ca astazi homosexualitatea nu se mai numeste paideea; tot un fel de arta insa, avand in vedere ca oamenii stiu sa se reprezinte. Si in Amsterdam, prin coffeeshop-uri, baleam dupa unul dintre baieteii aceia draguti care se mangaie intre ei cand joaca sah; o atingere fugara, nestapanita, aproape ne-simtita intre doi barbati frumosi. Cand toleranta e cuvantul de ordine eu ma indragostesc de cei discriminati.
De cand nu ne mai futem imbracati si grabiti ascunsi in papusoi, se tot spune ca sexul a pierdut din mister / misticism. S-a aflat ca dragostea e o substanta care se elimina atunci cand doua persoane se simt atrase una de alta, ceea ce conduce la eliberarea de endorfine (hormonul fericirii parca). Asa si? Chiar daca iubirea nu exista in adevaratul sens al cuvantului, chiar daca facem sex acasa, la serviciu, in masina, la televizor, in buda din club, la niste prieteni pe balcon, in vazul lumii,pe internet si la telefon, tot vom scrie despre iubire, tot vom tremura la fiecare orgasm in care el sau ea ne tine strans in brate si chiar daca nu ne iubim ne vom zambi inainte sa adormim pe perna unui strain. E prea stupid sa rezumi toata arta omenirii la o substanta fiziologica si ne aducem iar aminte ca daca Dumnezeu nu exista totul e cenusa.
Am auzit la un moment dat de un tip care in timp ce era violat de un altul recita poezie de un anumit autor; ce pacat ca am uitat care, sau asta era dintr-un film, nu mai stiu, oricum mi-a ramas in minte si uneori fara sa realizez imi construiesc in minte imaginea abjecta si atat de dramatica. Ii vad pe cei doi intr-o arena, ca la luptele de gladiatori cu multimea urland undeva pe fundal- sunetul e impecabil, efectul e garantat, camera filmeaza prin rotirea obiectivului incet la 360 de grade, apoi foarte rapid inapoi de la protagonisti la multime si invers, cateva secvente lucrate asa in postproductie, cateva secunde de delir al imaginii. Muschii incordati de pe fata victimei, tonul vocii lui din ce in ce mai clar, mai dur cu fiecare penetrare in parte, cadenta versurilor, incrancenarea violatorului, orgasmul, plansul, ultimul urlet al multimii si apoi linistea, epuizarea, rusinea si ultimul vers stins, ca gandul unui rege Lear pe moarte. Nimeni nu a sesizat muzica de pe fundal, cateva note care au zgariat timpanul fara sa fie auzite, tonalitati grave si sacadate, ca si viata.
Iubirea e o substanta secretata de creierul uman dar de unde ies copii ne e rusine sa spunem. E stupid cum oamenii simplifica si complica totul iar si iar, poate asta e singurul lucru care ii ajuta sa nu se plictiseasca.

NOTE:
1. Presupunand ca "arta" nu suporta ingradiri de ordin social mi-am permis sa folosesc termeni ca "poponar" doar datorita fortei de exemplificare a acestora in context, in nici un caz ca elemente discriminatorii.
2. Fotografia prezentata apartine lui Andu Novac si a fost descarcata de pe www.andunovac.info