Eliberarea de context

E foarte ciudat cum o simpla carte, un articol sau melodie pot sa te poarte in alta lume. Te chinuiesti zi de zi sa iti construiesti o lume "normala" si tot in fiecare zi te chinuiesti sa te convingi ca iti place in ea, ca merita sa lupti pentru "perpetuarea" si intretinerea ei. Si apoi cand iti doresti atat de mult parfumul ala sau perechea aia de cizme care costa o avere, nu iti ajung banii pentru ele si ca substitut (si doar ca substitut) iti cumperi o carte. Nici nu mai tii minte de cand nu ai mai citit o carte - nu ai timp, lumea ta magnifica, incaltata in cizmulite impecabile cere sacrificii, altfel pur si simplu nu poate sta in picioare.
Primele pagini te anesteziaza putin, ca o tigara slaba cu un fir de h, doar un fir. Apoi cu fiecare pagina parcursa in tacere, parfumul se simte mai putin, nu-ti mai aduci bine aminte ce culoare aveau ghetutele, si parghii de mult intepenite incep sa se miste lent dar sigur. De fiecare data e la fel, aproape ca o actiune masochista de asumare a ratarii, de intelegere a ei. Am folosit cuvantul EI si nu ACESTEIA ca o personificare voita si foarte adevarata, pentru ca EA devine o persoana foarte diferita de tine pe care o poti observa in amanunt dinafara Sub efectul fin al anesteziei usoare, o urmaresti in timp ce actioneaza in lumea construita de ea unde viseaza la parfumuri si ghetute.
Tu, o vezi pe ea in lumea aia cretina si ireala pe care nu poti sa o intelegi. Ce idiot a putut concepe un astfel de cosmar, ce minte macabra a putut sa intoarca lumea asta pe dos?
E curios cum standardele pot sa scada si sa creasca in acelasi timp in directii total opuse si cum tu, poti face schimb de vieti cu tine.
Visele, toate, au sens atat timp cat sunt irealizabile. Ar fi greu de digerat daca intr-o zi ai ajunge sa spui..."tot ce mi-am dorit s-a implinit"...........si apoi ce?
Inca o pagina, inca un schimb cu tine; mai intorci o data sfera ca sa vezi aceeasi fata, identica, doar ca pe dos.

Vraja si amestec

Cu totii renuntam macar o data in viata, renuntam la scris, la noi, la vise si amintiri. Ne pierdem in amalgamuri pe care nu le cunoastem, in definitii si algoritmi pe care stim sa ii justificam, dar pe care nu i-am inteles niciodata...nu ne spun nimic, ne alunga doar din lumea noastra in alte lumi, ale altor oamenii care...au putut...si daca ei au putut noi de ce n-am putea. Uf, cam greu de inteles. Biblioteca mea e de un alb murdar (mai spre gri, ca hainele alea spalate cu detergenti obisnuiti care devin gri pentru ca ai folosit clor in loc de miraculoasa "nushtiuce") Si in biblioteca mea ma joc de-a madame Bovary in cadente stanesciene...ii beam sanii...trupul ei devenise carciuma...sarpe...sau parca...nu putea sa poata sa moara...si cainii si oamenii pe care inainte sa se nasca ii latrau... Prea complicat. Mai simplu e cand miroase a ploaie sub plapuma si el mormaie ceva de neinteles, de neant si de iubiri...si parca nu m-as vedea nicaieri altundeva...la bunica mea pe prispa miroase a vechi si betonul rece plange moartea lutului...lutul Ilarianei...s-o fi modelat pana acum...cine stie. In oale sunt cuiburi de viespi si paienjeni...a crescut nucul si tot ce nu e in strada e fals, e literatura...mi-e dor de miller (simona adu-mi cartea inapoi- parca era o melodie cretina asa, ceva de genul "Da-mi vara inapoi"). Cand o sa ne mutam o sa am un balansoar comod acoperit cu un sal colorat- am sa stau in el si am sa-mi legan povestile. La serviciu nu se face teratologie...sa fie...sa fie...urla ecoul de zane in mine...bucurestiul e frumos uneori, cand esti singur si ploua si cand e duminica si ti-e somn si cand vlad miroase a aer rece ca hainele inghetate care stateau in picioare cand eram mica si ca dimineata cand geamul se dezlipea cu greu...si-si plangea copii care mergeau la scoala. Daca vreau vin negru trebuie sa spal cana...o las asa.
Un mail mai mult nu a omorat pe nimeni...nici unul mai putin, e nevoie de multe lucruri ca sa omori un om...mai ales daca are pisica si stanescu si daca a citit miller. Nici miller nu omoara un om. Si apoi ne intorcem si nu mai stim de unde am plecat, de la salcia din parc si de sub papucii in care facea pisica pipi din cand in cand. Intr-o zi ne vom ridica si vom spune "gata, nu mai pot" si vom pleca...ne vom urca in trenul din semineu si vom fi dusi...in dulapul lui margritte e mereu intuneric si cald. Vom sta acolo si vom contempla...la biblioteca mea de un alb murdar spalata cu detergent obisnuit.